Sufletul

Noapte suspina-n adancul negru.Frunzele cad incalzind lumea pustie.Sufletu' unei fete reci se aventureaza,pasind pe frunzele care fosneau amar.Fata-i luminata de luna ,buzele-i insingerate,ochi-i inlacrimati zabetu-i pustiu fara urma de fericire cautau o raza de speranta.Ajungand la marginea stancii cea vitrege,stand precum un suflet solitar,vantu-i pasindu-i prin parul tesut cu matase neagra,o soapta se aude:"Nuh!Te rog nu vreau sa te pierd,suflet bland!Mereu inma-mi va bate pt tine!Nu teh du!".Lacrima-i cade sparganduse de umaru-i gol,ochii inlacrimati soapta grea spargandu-i inima.Simtind ca se stinge din launtru' isi deschide usa inimii scotand-o prefacuse-se-n praf.Ridicandu-se-n suflarea pamantului dusa departe astfel nu va mai putea simti acel gol adanc lasat de el!Se lasa pe mrejele vantului cazand in prapastia vitrega cu lacrimi in ochi.El sarind dand din aripi cu putere incercand sa invinga lumea cea cruda,ea trasa spre intuneric,dar...,dar...,e prea tarziu cazuse fara suflarea vietii!